9 mai 2013

Victoria învinşilor

Din 1945, la 9 mai se serbează victoria Naţiunilor Unite asupra Germaniei naziste. România a fost implicată fără voia ei în jocul marilor puteri, dar a plătit un preţ mare, foarte mare. România Mare a încetat să mai existe prin sinistra înţelegere dintre Stalin şi Hitler, cunoscută drept Pactul Ribbentrop-Molotov. Între 22 iunie 1941 şi 23 august 1944 ţara noastră a luptat alături de Germania. Spre deosebire de Germania, Italia sau Ungaria, românii şi finlandezii au purtat un război drept în est. Nu au vrut altceva decât să-şi recupereze teritoriile naţionale samavolnic răpite de către bolşevici. La 23 august 1944 România a trecut de partea Naţiunilor Unite, contribuind substanţial la scurtarea războiului. Patria noastră a angajat efective numeroase în lupta contra nazismului. Drept urmare, a plătit o imensă despăgubire de război, iar Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au rămas sub jugul sovietic. Deci, SUA şi Marea Britanie au legitimat sinistra înţelegere dintre Hitler şi Stalin din 23 august 1939, ale cărei efecte persistă în cazul României. Basarabia se află încă înafara frontierelor naţionale. Am senzaţia că la 9 mai Rusia sărbătoreşte, mai presus de orice, victoria asupra popoarelor din Europa de Est, facilitată de înţelegerea cu Hitler. Şi noi am fost victorioşi în al doilea război mondial, dar am fost trataţi ca nişte învinşi. De aceea, consider potrivit să vorbim despre victoria învinşilor. Apropo, în caz că aţi uitat, 9 mai este şi ziua independenţei.

Niciun comentariu: