31 iulie 2014

Putin şi „dictatura difuză”


Autor: Gheţău Gh. Florin

Istoria cunoaşte trei tipuri de regimuri dictatoriale: absolutiste, autoritare şi totalitare. Cele absolutiste se referă la regimurile tradiţionale monarhice, în care puterea suveranului nu este limitată de o constituţie sau ceva similar. Arabia Saudită şi celelalte monarhii din Golful Persic păstrează acest tip de regim politic. Chiar şi Vaticanul este o monarhie absolutistă. Cele autoritare sunt regimuri dictatoriale în care junta sau dictatorul se rezumă la a controla populaţia prin mijloace brutale, dar fără a avea pretenţia unui control total asupra  sa. Inamicii sunt eliminaţi, există cel mult un singur partid politic, cenzura e la mare cinste etc. Dar, cu toate acestea, cei care deţin puterea nu sunt interesaţi sau nu pot să obţină un control total asupra naţiunii. Ei se mulţumesc să deţină puterea. Dictaturile totalitare sunt invenţia secolului XX. Comunismul, fascismul şi nazismul au fost ideologiile care au făcut posibilă apariţia dictaturii totalitare. Obţinerea puterii este doar o etapă pentru construirea unei noi societăţi şi a unui om nou. Astfel, orice trebuie controlat, inclusiv sau, mai ales, viaţa privată. Orice detaliu trebuie decis de partid care, nu-i aşa, „este în tot şi-n toate”.

14 mai 2014

De ce a cucerit Traian Dacia?

 Autor: Prof. dr. Gheţău Gh. Florin

Împăratul Traian
            Motivele care au stat la baza cuceririi Daciei de către romani sunt, în ciuda numeroaselor materiale scrise pa această temă, insuficient elucidate. Nu este relevant ceea ce este logic şi plauzibil pentru noi, ci ceea ce l-a determinat pe Marcus Ulpius Traianus să ocupe regatul dac. De multe ori, ceea ce este raţional nu este neapărat şi în conformitate cu ceea ce s-a întâmplat. În definitiv, după cum bine sublinia Lucian din Samosata în „Cum se scrie istoria?”, rolul acestei ştiinţe este să arate adevărul, nu să ne confirme aşteptările. Dar, pe de altă parte, Seneca în „Apokolokyntosis sau Prefacerea în dovleac a divinului Claudius” spunea, printre altele, „Cine a cerut martori sub jurământ de la un istoric?”.[1] Deci, sarcina de a afla adevărul este pe cât de dificilă pe atât de incitantă şi depinde în mare măsură de sagacitatea şi sinceritatea istoricului.

10 mai 2014

Uzul şi refuzul istoriei

Autor: Prof. dr. Gheţău Gh. Florin

Muza Clio
Istoria este un instrument politic. Nu acesta este rolul ei, dar cui îi pasă? Nefiind o ştiinţă experimentală, ea, istoria, este supusă erorii mai mult decât alte discipline de studiu. Evident, istoria este o ştiinţă refractară faţă de obiectivitate. Ce poate fi mai subiectiv decât alegerea unui subiect istoric? Dar, prin sobrietate, echilibru şi bun simţ, un istoric se poate apropria simţitor de o formă acceptabilă de subiectivism. Nu putem şti exact ce s-a în întâmplat într-un anumit moment din trecut, dar ne putem face o idee cât de cât veridică şi verosimilă despre ceea ce a fost. Există istorie adevărată, dar nu în măsura în care este adevărată celebra formulă einsteiniană, E=mc². Nu putem avea aşteptări matematice când ne raportăm la istorie. Adevărul istoric este special, greu cognoscibil şi recognoscibil, dar e totuşi adevăr. Istoria nu se repetă. Două evenimente din trecut nu pot fi identice. Pe de altă parte, anumite tipare pot fi extrase din trecutul omenirii, care ne dau senzaţia de repetiţie. Istoria este o sursă de inspiraţie pentru mulţi lideri. În linii mari, pot fi găsite similarităţi parţiale între evenimente istorice distante sau apropiate. Astfel, putem spune că istoria se repetă. Nu exact, nu identic, nu la fel, ci asemănător. Marx, ştiu, nu este cea mai frecventabilă figură istorică, dar are şi el momentele sale bune, spunea: „Eu înţeleg legile matematicii, dar în faţa celei mai simple realităţi istorice, în care-ţi trebuie intuiţie, mă simt în dificultate, ca ultimul dintre imbecili”.

2 martie 2014

Dreptul forţei revine-n forţă

Când Titulescu se opunea vehement unei grave încălcări a dreptului internaţional, invadarea de către Italia lui Mussolini a paşnicului stat Etiopia, lansa idealuri înspre o lume care glorifica forţa. „Forţa dreptului, nu dreptul forţei” trebuie să primeze în relaţiile internaţionale. E lesne de remarcat că, această idee este o simplă utopie fluturată în faţa ochilor creduli ai naţiunilor mici. Oricât de democratice sau dictatoriale  ar fi marile puteri pe plan intern, ele sunt unite pe plan extern de aceeaşi conduită discreţionară, rapace, violentă şi abuzivă. Nu există mari diferenţe în politica externă promovată de SUA, Rusia ori China. Scopul final este acelaşi, dominaţia asupra unei cât mai vaste părţi din lume. Când tancurile sovietice zdrobeau revoltele din RDG (1953), Ungaria (1956) sau Cehoslovacia (1968), occidentul a ripostat prin indignare. În Afganistan, după 1979 a trimis şi rachete Stinger. Vizavi de Cecenia şi Georgia s-a întâmplat exact la fel. În schimb, ruşii s-au mulţumit să-şi arate colţii când americanii îşi făceau de cap în spaţiul ex-yugoslav, în Afganistan sau Irak. De la criza rachetelor din Cuba încoace, a devenit evident că marile puteri nu se pot înscrie pe curs de coliziune pentru că ar fi sfârşitul lumii, din cauza armelor atomice. Astfel, îşi recunosc mai mult sau mai puţin tacit dreptul de a acţiona unilateral şi nejustificat oriunde, oricând doresc, în sfera lor de influenţă. Ucraina este un asemenea caz. Să fie clar, dacă Putin va dori război va fi război, aşa cum anul trecut America putea ataca Siria, în ciuda opoziţiei ruse. Avertizările şi ultimatumurile sunt bune pentru publicul larg. Aşadar, vizionare plăcută!

23 februarie 2014

România - Finlanda. O comparaţie care nu se susţine

Autor: Prof. dr. Gheţău Gh. Florin

Finlanda după
al doilea război mondial
După 1989, în istoriografia românească s-a vorbit despre o comparaţie între România şi Finlanda, în ceea ce priveşte acţiunile celor două ţări în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Scopul – nedeclarat – al comparaţiei viza evidenţierea eroismului, tenacităţii şi inteligenţei de care au dat dovadă finlandezii, în opoziţie cu românii, care nu au avut diriguitorii potriviţi să-i ghideze, eficient, prin infernul conflagraţiei mondiale.

Prin pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, Germania a dat U.R.S.S. mână liberă să acţioneze în Finlanda, fostă posesiune a Imperiului Rus, dobândită în urma Congresului de Pace de la Viena (1815). Spre finele anului 1939, tot U.R.S.S. a remis guvernului de la Helsinki propunerea de a încheia un tratat de asistenţă mutuală şi un tratat comercial. Dovada de bunăvoinţă trebuia răsplătită prin cedarea anumitor teritorii, printre care şi istmul Carelia.

Aparenta înfrângere a Rusiei în Ucraina

Regiunile istorice din
componenţa Ucrainei
Este foarte uşor să recunoşti un discurs propagandistic, totul este în alb şi negru. Propagandistul mânjeşte pânza cotidiană doar în cromatică extremă. Nuanţele nu sunt pe placul celor ascunşi în tranşeele războiului informaţional. Nu cred că-n Ucraina este o luptă între democraţie şi tiranie sau între fascişti şi apărătorii ordinii de stat. În Ucraina asistăm la o luptă titanică pentru putere şi control, între est şi vest. SUA, UE şi Rusia punctează în noul Război Rece pe seama poporului ucrainean. Cetăţeanul de rând, cu simţămintele exacerbate de tirurile concentrate ale manipulării din ambele sensuri, crede că a câştigat vreo victorie prin reculul suferit de tabăra pro-moscovită. Nimic mai departe de adevăr! Rusia are încă foarte multe atuuri, iar evoluţia din ultimele zile a situaţiei din Ucraina poate s-o avantajeze mult mai mult, pe termen mediu şi lung.

19 februarie 2014

Königlicher Staatsstreich in Rumänien 1944

Autor: Prof. Dr. Gheţău Gh. Florin
 
A. Hitler & I. Antonescu
Sich Asche aufs Haupt zu streuen ist ein rumänischer Brauch. Das bezieht sich mit besonderer Schärfe auf die Geschichte des Volkes. Die Geschichte des rumänischen Volkes ist eine lange Reihe von Demütigungen und Verrat. Wir sind offenbar nicht in der Lage ein mindest Gleichgewicht zu finden wenn wir uns auf unsere Vergangenheit beziehen. Zum Beispiel das Ereignis vom 23. August 1944 wirft noch leidenschaftliche Kontroversen. Für einige Personen die wirklich die Wahrheit wissen wollen gibt es nichts abstruses oder umstritteneres. Der Abbruch der militärischen Zusammenarbeit mit Nazi- Deutschland war ein natürlicher Fall und total begründet. Doch viele rumänische Staatsbürger und was viel schlimmer ist sogar Historiker sprechen von Verrat Rumäniens an Deutschland. Im Folgenden werde ich einige Argumente die meiner Meinung nach beweisen die Unwahrheit und der Mythos dieses Verrates von 23. August 1944 .